
PROGRAMUL DE EDUCAȚIE, BURSE, UCENICIE ȘI ANTEPRENORIATUL TINERILOR, FINANȚAT PRIN MECANISMUL FINANCIAR AL SEE

Mecanismul Financiar SEE 2014-2021 acoperă mai multe programe de finanţare, care au ca scop reducerea discrepanţelor sociale şi economice între ţările SEE şi consolidarea cooperării între statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia) și cele 15 țări beneficiare (Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria).
Instituţia care coordonează în România întreaga programare şi gestionare a granturilor SEE este Ministerul Fondurilor Europene, prin intermediul Punctului Naţional de Contact.
Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) a fost desemnată ca Operator de Program (OP) în România pentru Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor, 2014-2021.
Tip proiect: vizită pregătitoare
Promotor proiect: Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”
Responsabil proiect: Cpt.cdor.conf.univ.dr.ing. Cristian-Emil MOLDOVEANU
Valoare Proiect: 1160 euro
Activitate: Vizită pregătitoare la Universitatea Nord din Bodø, Norvegia, organizată de Norwegian Centre for International Cooperation in Education (SIU)
Perioadă activitate: 12-15.03.2018
Rezultate:
– participarea reprezentantului Academiei Tehnice Militate „Ferdinand I” la International Cooperation in Education Conference 2018, activitate la care au participat peste 400 reprezentanți ai universităților din Norvegia
– vor rezulta noi acorduri de colaborare
Tip proiect: vizită pregătitoare
Promotor proiect: Universitatea Reykjavik, Islanda
Responsabil proiect: Dr. Throstur Olaf SIGURJONSSON
Valoare Proiect: 980 euro
Activitate: Vizită pregătitoare în Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”
Perioadă activitate: 30-31.01.2018
Rezultate: accord bilateral încheiat între Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” și Universitatea Reykjavik din Islanda
PROIECT EY-MPO-0067
Aplicant: Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”
Universităţi partenere: Universitatea Reykjavik, Islanda şi Colegiul Universitar din Norvegia de Sud-Est, Norvegia
Responsabil de proiect: Cpt.cdr.conf. univ.dr.ing. Cristian-Emil MOLDOVEANU
Grant: 8480 euro
Activităţi: mobilităţi internaţionale personal universitar
Perioadă: 2018-2019
Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”(ATM), o universitate politehnică din sistemul naţional de apărare, dezvoltă relații internaționale în cadrul programului Erasmus+ cu peste 40 de universități din ţări UE (Franța, Spania, Italia, Belgia, Polonia, Bulgaria, Portugalia, Germania, etc). Principalele provocări identificate cu privire la cooperarea internațională cu parteneri din Norvegia și Islanda au fost următoarele:
– dezvoltarea și consolidarea cooperării bilaterale între ATM și universitățile din Norvegia și Islanda;
– sprijinul financiar obținut în cadrul programului Erasmus+ sau din alte mecanisme financiare internaționale disponibile în ATM nu pot asigura acoperirea cheltuielilor de mobilitate pentru mobilitățile dintre ATM și universitățile din Norvegia sau Islanda;
– domenii de cercetare și educație care nu sunt încă pe deplin acoperite de parteneriatele internaționale existente.
În perioada de implementare a proiectului (01 iunie 2018 – 30 septembrie 2019) au fost realizate 6 mobilități: 3 în ATM și 3 în universităţile partenere. Principalele realizări ale proiectului au fost:
– creșterea numărului de mobilități de personal între ATM și universități din Norvegia și Islanda;
– oportunități de a dezvolta mobilități bilaterale ale studenților și proiecte de cercetare științifică;
– implicarea unui număr mai mare de personal și studenți din ATM pentru a participa la activități internaționale;
– personalul universitar implicat și-a îmbunătățit abilitățile și competențele profesionale și transversale, experimentând un nou mediu de predare și învățare.


(2021-2027)
2021-2027

STUDENŢI
STUDENŢI

PERSONAL
PERSONAL

PRIMIRI
PRIMIRI


Parteneriate de cooperare





