Ca în fiecare an, în preajma Crăciunului, cu bucurie şi emoţie, câţiva studenţi ai Academiei Tehnice Militare “Ferdinand I” au susţinut un spectacol de colinde şi momente artistice.

Evenimentul a avut loc astăzi, 19 decembrie 2018, în Aula Magna a Academiei Tehnice Militare “Ferdinand I”, în prezenţa domnului Gabriel-Beniamin LEŞ, ministrul apărării naţionale, a domnului Andrei IGNAT, Secretarul de Stat pentru armamente, a domnului general de brigadă profesor universitar doctor inginer Constantin-Iulian VIZITIU, rectorul (comandantul) Academiei, a invitaţilor, cadrelor didactice, personalului şi studenţilor Academiei.

Prin acest spectacol, studenţii au reuşit să aducă în inimile spectatorilor emoţia profundă a revenirii în lumea lipsită de griji a copilăriei, în vremea bucuriei, când iubirea, prietenia, înţelegerea, apropierea de cei dragi fac sărbătorile speciale.