Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” a participat, în perioada 12 – 13 noiembrie 2018, la proiectul Săptămâna cadeţilor, o experienţă prin care 14 tineri din clasele a XI-a şi a XII-a, proveniţi de la 3 licee teoretice, aleşi pe bază de voluntariat, au participat alături de studenţii academiei la activităţile de pregătire militară şi de învăţământ, prevăzute în programul studenţilor.

Academia a contribuit astfel la orientarea profesională a elevilor din învăţământul liceal, venind în întâmpinarea nevoii lor de cunoaştere, printr-o percepţie realistă cu privire la misiunea şi rolul acestei universităţi politehnice militare în cadrul Armatei României.