Luni, 2 octombrie 2017, in prezenţa domnului Mihai Fifor, ministrul apărăriii naţionale, Academia Tehnică Militară a deschis anul universitar 2017 – 2018. In cadrul festivităţii, ministrul apărării naţionale a oferit gradele  onorifice studenţilor cu cele mai bune rezultate la învăţătură şi pregătire militară.

Studenta Catinca Andreea, care a obtinut cea mai mare medie la examenul de admitere in sesiunea iulie 2017 (9.98), având ca beneficiar MApN, a fost felicitată de ministrul apărării naţionale, de rectorul Academiei Tehnice Militare şi de comandantul Colegiului Naţional Militar Dimitrie Cantemir Breaza.  In acelaşi timp, rectorul Academiei Tehnice Militare a oferit Colegiului Naţional Militar Dimitrie Cantemir o diplomă de merit şi o plachetă, în semn de apreciere pentru activitatea didactică remarcabilă, materializată în rezultatele obţinute de absolvenţii colegiului la examenul de admitere la Academia Tehnică Militară.

Domnul Mihai Fifor, ministrul apărării naţionale a prezentat mesajul dumnealui, cu ocazia deschiderii anului universitar iar finalul festivităţii a fost marcat prin defilarea subunităţilor de studenţi.