Echipele de volei ale Academiei Tehnice Militare au obţinut locul I pentru al doilea an consecutiv la Competiţiile aplicativ-militare şi sportive pentru instituţiile militare de învăţământ.

Etapa finală a acestor competiţii s-a desfăşurat în perioada 14-19 martie, la Academia Forţelor Terestre din Sibiu.  Academia Tehnică Militară, prin participarea şi câştigarea acestei competiţii, atât la masculin cât şi la feminin, pentru al doilea an consecutiv şi-a confirmat valoarea în această disciplină sportivă.

La concurs au participat încă şapte echipe aparţinând academiilor şi şcolilor militare de maiştri militari şi subofiţeri ale categoriilor de forţe ale armatei.